Dr. Alexandru Paziuc

Medic primar psihiatru, doctor în medicină

Este recunoscut pentru introducerea conceptelor de reabilitare psihosocială, asistență comunitară psihiatrică și echipa multidisciplinara în Câmpulung Moldovenesc, unul dintre centrele preocupate de reforma sănătății mintale din România.

Promovează implicarea beneficiarilor/pacienților în propriul proces terapeutic prin antrenarea acestora în activități utile lor și comunității în care trăiesc.

A fost implicat în proiecte europene (Pathways to policy in mental health, coordonator național al proiectului HELPS, rețea europeană de promovare a sănătății fizice a rezidenților din unitățile de îngrijire psihiatrică și socială, coordonator al programului PHARE, alternative comunitare de îngrijire psihiatrică - echipa mobilă), a făcut parte din grupul de evaluare a prestigioasei reviste The Economist.

A fost inclus în programele de burse USAID al Universităților George Washington și Georgetown din Washington, SUA, obtinând titlul de lector asociat.

 

Este președinte și membru fondator al Asociației Române de Psihiatrie Socială organizând împreună cu echipa sa congrese și simpozioane cu participare națională și internațională cu tematică diversă din domeniul sănătății mintale și psihiatriei sociale.

Militează continuu pentru drepturile beneficiarilor de servicii psihiatrice și pentru instruirea profesioniștilor din domeniu, luptă împotriva stigmatizării și discriminării persoanelor cu probleme de sănătate mintală.

Susține cu tărie că reabilitarea psihosocială este un proces complex ce necesită o intervenție multidisciplinară, munca în echipă, în care atât profesioniști, beneficiari, familia și colectivitatea trebuie să conlucreze.

Pentru buna desfășurare a procesului de reabilitare si recuperare a persoanelor cu tulburări psihice a militat pentru colaborarea între instituțiile statului, asociațiile profesionale din domeniu și reprezentanți ai societății civile (ONG, beneficiari și familiile acestora).